| 1.
|
UMIL'I, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) pune într-o situaţie de inferioritate (neîndreptăţită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie faţă de cineva sau de ceva. - Din sl. umiliti. Cf. umil. Sursă
: DEX'98
( 20023)
- valeriu |
| |
| 2.
|
UMIL'I vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în faţa divinităţii.)Sursă
: Sinonime
( 216767)
- siveco |
| |
| 3.
|
umil'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. umil'esc, imperf. 3 sg. umile'a; conj. prez. 3 sg. si pl. umile'ască
Sursă
: DOR
(291206)
- siveco |
| |
| 4.
|
A UMIL//'I ~'esc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti
Sursă
: NODEX
(358366)
- siveco |
| |
| 5.
|
A SE UMIL//'I mă ~'esc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situaţie de inferioritate faţă de cineva (pentru a-si atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate faţă de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
Sursă
: NODEX
(358367)
- siveco |
| |
|
|